Sport.ro HD şi National Geographic Channel HD au fost lansate pe UPC HD   Leave a comment


National Geographic Channel HD şi Sport.ro HD sunt disponibile la nivel naţional începând cu data de 1 februarie, pentru toţi clienţii care se abonează la HD, şi se adaugă programelor deja disponibile în format high definition, respectiv TVR HD, PRO TV HD, HBO HD, Eurosport HD, History HD şi Fashion TV HD.

Aceste două noi canale se adaugă grilei de programe deja existentă, care se extinde astfel la 119 canale TV, UPC România fiind operatorul cu cea mai largă ofertă de programe TV pentru platforma digitală.

Potrivit UPC, noile posturi TV acoperă două zone de interes pentru clienţii companiei, respectiv documentarele şi sportul.

„National Geographic Channel HD îşi propune să exploreze unele dintre cele mai spectaculoase locuri de pe Pământ, telespectatorul privind lumea reală redefinită în HD”, potrivit companiei.

Pe de altă parte, potrivit UPC, „Sport.ro HD oferă competiţii sportive din fotbal (Europa League), wrestling, volei, handbal, K1 – mai mult, mai clar, mai detaliat”.

„Prin extinderea pachetului UPC HD, ne respectăm promisiunea făcută clienţilor noştri – aceea de a le oferi conţinut de calitate la cele mai înalte standarde tehnice şi la cele mai accesibile preţuri de pe piaţă”, a declarat Silvia Tomaschek, Video Product Manager, UPC România.

Postul Sport.ro HD este deţinut de Pro TV SA, care face parte din grupul Central European Media Enterprises (CME). În România, grupul american CME deţine 95% din compania Pro TV SA, restul de acţiuni fiind în posesia lui Adrian Sârbu, al cărui grup controlează mai multe active media. Pro TV SA operează şi posturile Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Pro TV International, Sport.ro şi MTV România. Postul Sport.ro a primit, pe 22 octombrie 2009, acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition.

Central European Media Enterprises (CME) este unul dintre cele mai puternice trusturi media care operează în Europa de Est.

Pe de altă parte, National Geographic Channel HD face parte din reţeaua National Geographic Channels International, o companie deţinută de National Geographic Television (NGT) şi FOX Entertainment Group. Din aceeaşi reţea fac parte şi posturile National Geographic Channel, Nat Geo Wild, Nat Geo Adventure şi Nat Geo Music. National Geographic Channel HD s-a lansat în Europa în 2006.

Lansată la începutul lunii octombrie 2009, televiziunea HD a devenit una dintre cele mai populare servicii oferite de UPC România, atrăgând, la doar câteva săptămâni de la lansarea sa, peste 2.000 de abonaţi. Proprietăţile televiziunii HD sunt: claritatea imaginii, rezoluţii de până la cinci ori mai mari decât la televiziunea standard şi sunet asemănător cu cel din cinematografe.

Tot de la 1 februarie, UPC România a introdus un pachet suplimentar pentru toţi clienţii săi la serviciul de televiziune digitală, pachetul CineStar, care conţine trei posturi TV de filme – CineStar, ActionStar şi ComedyStar. Taxa pentru acest pachet suplimentar este de 8 lei (fără TVA). Pachetul CineStar poate fi adăugat la orice pachet UPC Digital TV – Small, Medium sau Large.

Cele trei canale de filme, operate de grupul Realitatea – Caţavencu, au primit, pe 25 septembrie 2008, licenţe audiovizuale de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Canalul-lider CineStar, care dă şi numele întregului pachet de trei posturi, difuzează filme de top, retransmise imediat după ce au fost difuzate în cinematografe. În acelaşi timp, ActionStar şi ComedyStar sunt dedicate difuzării filmelor de acţiune, respectiv a comediilor.

Cele trei televiziuni de filme CineStar, ActionStar şi ComedyStar au început să emită pe 19 decembrie 2008, pe Dolce, platforma DTH a Romtelecom. Totodată, CineStar, ActionStar şi ComedyStar sunt disponibile şi abonaţilor Digi TV, platforma digitală a companiei RCS&RDS.

Prezentă pe piaţa românească din 1992, UPC este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii prin cablu din România, furnizând servicii de televiziune prin cablu şi prin satelit, internet de mare viteză şi telefonie fixă digitală. Operatorul are peste 1,2 milioane de clienţi în circa 200 de oraşe medii şi mari.

Posted Februarie 2, 2010 by Alex in Stiri tv

Tagged with , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: